Bărbații și femeile sunt diferiți, iar pentru asta există niște cauze biologice serioase. Femeile tind să își folosească ambele părți ale creierului, fiindcă au un corp calos mai mare – acesta este podul dintre cele două emisfere cerebrale. Bărbații tind să folosească mai mult partea stângă a creierului, mai logică, mai rațională.
Iată alte diferențe:
1. Percepția
Femeile au creiere mai mic care au conexiuni mai strânse. Astfel, se descurcă mai bine la sarcini care privesc imaginea de ansamblu. Creierul bărbaților se descurcă mai bine la gândirea spațială și la rezolvarea de probleme.
2. Multi-tasking
Bărbații excelează la sarcini unice, pe când femeile jonglează cu mai multe sarcini deodată. Asta se întâmplă, poate, fiindcă în vechime, bărbații vânători își fixau atenția asupra unui singur obiectiv.
3. Interacțiuni sociale
Femeile tind să se descurce mai bine la asta decât bărbații. Bărbații tind să exceleze la munci care presupun gândirea abstractă și rezolvarea sarcinilor.
4. Emoțiile
Femeile au un sistem limbic mai mare înn creier, care le permite să fie mai conectate la emoțiile lor și mai expesive. Ele sunt mult mai empatice și emoțiile le pot influența gândirea. Bărbații sunt mai logici și tind să dea la o parte informația care nu privește direct problemele de rezolvat.
5. Matematica
La bărbați, lobuli parietali inferiori sunt mai mari și de aceea ei tind să fie mai buni la matematică. Se crede că această zonă a creierul controlează abilitățile matematice. Așadar, bărbații au un mic avantaj biologic când vine vorba de calcule și logică.
6. Durerea
Zona din creier responsabilă pentru durere este amigdala. Durerea este activată în emisfera dreaptă (la bărbați) sau stângă (la femei). Partea dreaptă este conectată mai mult la stimuli externi, iar cea stângă la stimuli interni. De aceea, femeile simt durerea mai intens decât bărbații.
7. Riscurile
Bărbații tind să își asume mai multe riscuri decât femeile, fiindcă obțin o doză de endorfine mai mare. Cu cât e mai mare riscul, cu atât e mai mare plăcerea derivată din comportamentul lor. Asta poate că vine de la începuturile umanității, când bărbații vânau hrană care putea fi mai mare, mai puternică și mai periculoasă decât ei.
Lasă un comentariu