8 greșeli pe care le fac femeile într-o relație

Bărbații nu își exprimă sentimentele așa ușor ca femeile și durează ceva până își iau un angajament. Nu se pricep foarte bine nici să îți spună când greșești, așa că ai grijă – sau el va suferi în tăcere, până când va pleca. Află cum să eviți asta!

Cu toate că se spune că femeile sunt greu de înțeles, bărbații sunt cei care par a avea emoții puternice pe care nu le împărtășesc cu ușurință, iar când lucrurile se strică, nu ai absolut nicio idee ce nu a mers. Uneori nu trebuie să mai încerci să îl înțelegi și să îl lași în voia lui, dar sunt unele lucruri la care trebuie să ai grijă, fiindcă s-ar putea să îl enerveze și apoi să îl îndepărteze:

1. Necredința

Unul dintre cele mai importante sfaturi pentru femei e să fie loiale și sincere. Înșelatul distruge o relație mai repede decât orice și chiar dacă el spune că e pregătit să te ierte, răul se va fi produs deja.

2. Încerci să-l schimbi

Nu te aștepta să-l schimbi. E normal să se comporte ca un bărbat din când în când și dacă încerci să schimbi asta, el se va revolta.

3. Vorbești prea mult

Citește și:   Ce trăsături te caracterizează în funcție de zodie

Nu e doar un mit faptul că bărbaților nu le plac femeile care vorbesc prea mult. Pentru bărbați dragostea înseamnă și o tăcere confortabilă, iar dacă vorbești prea mult, el va crede că îl cicălești – și multora le e frică de asta.

4. Îl sperii cu emoțiile tale

S-ar putea să crezi că el e cel mai bun bărbat de pe pământ și să te fi hotărât că el e „alesul”. Ia-o mai încet, prea multă dragoste venită prea repede îl va speria. Nu-i spune că nu poți trăi fără el până când nu ești sigură ce simte. S-ar putea că el să ajungă mai târziu la această concluzie.

5. Lasă-l să-și dorească

Nu merge în patul lui cu prima ocazie – asta va transmite mesaje greșite despre tine. Bărbaților le place să conducă, deci dacă tu faci mereu prima mișcare, ei nu se vor simți în zona lor de comfort.

6. Lasă-l să fie bărbat

Citește și:   10 greșeli de comportament care îți afectează încrederea în tine

Ai văzut vreodată un leu închis într-o grădină zoologică? Nu sunt prea fericiți, nu? Nu-i cere să renunțe la masculinitatea sau și nu-l domestica prea repede, dacă nu vrei ca bărbatul tău să fugă în direcția opusă.

7. Îl verifici mereu

Unul dintre cele mai importante ingrediente dintr-o relație fericită e încrederea, așa că nu îl întreba mereu cu cine a fost, unde s-a dus, de ce a venit mai târziu.

8. „Chiar mă iubești?”

Poate că ai fost rănită înainte, dar nu îl întreba mereu dacă te iubește. Dacă ai nevoie de afirmare constantă, va începe și el să se îndoiască de sentimentele sale.

3 Comentarii

Lasă un răspuns