7 trenduri vestimentare pe care trebuie să le adopți în 2017

Până la jumătatea secolului 19, cele mai multe haine erau făcute pe comandă, pentru anumite persoane în special, acasă ori la un croitor. Pe la începutul secolului 20, odată cu dezvoltarea tehnologiei (mai ales a mașinii de cusut), a capitalismului global și dezvoltarea sistemului de fabricare a producției, hainele au început să fie produse în masă, în măsuri standard și la prețuri fixe.

Tendințele din modă sunt influențate de diverși factori – politica, economia, tehnologia, factori sociali. Moda depășește valorile estetice, fiind pentru creatori o unealtă expresivă pentru a-și transmite ideile despre societate. Cu ajutorul celebrităților, bloggerilor și al social media, vocile lor sunt auzite cu ușurință și au un mare impact.

Dacă designerii își fac vocea auzită prin intermediul creațiilor lor, ceilalți oameni transmit mesaje despre ei înșiși prin intermediul hainelor pe care aleg să le poarte.

Iată câteva dintre tendințele de modă din 2017 – poate te vor inspira să mai adaugi câteva articole vestimentare în garderoba ta:

1. Sport-chic


Fashionistele din lumea întreagă adoră acest stil, deoarece este versatile și convenabil. Cel mai important e să nu uiți de regulile de bază atunci când alegi acest stil de îmbrăcăminte – nu combina mai mult de trei culori diferite, evită emblemele strălucitoare și nu încărca imaginea cu detalii irelevante.

2. Imprimeurile de vară


Imprimeurile florale strălucitoare sunt încă la modă. Poți purta hainele cu acest tip de imprimeu nu numai când soarele strălucește pe cer, ci și atunci când e o vreme mai ploioasă și mai răcoroasă. Jachetele sau fustele cu flori nu pot decât să te înveselească și să-ți amintească de vară.

3.Volănașe, cute, dantelă


Feminitatea și eleganța sunt din nou la modă în acest an. Și ce ar putea fi mai feminine decât rochiile transparente din dantelă și volănașele ușoare, jucăușe? Nu-ți fie frică să adaugi puțină frivolitate imaginii tale – s-ar putea să câștigi pariul cu moda.

4. Bluzele scurte


Putem spune, cu certitudine, că bluzele scurte de la începutul anilor 2000 sunt iar la modă. Astăzi le poți combina cu aproape orice articol vestimentar – pantaloni lungi, pantaloni scurți, fuste.

5. Nuanțele de roz


Creatorii de modă din jurul lumii sunt de acord că toate nuanțele de roz sunt potrivite pentru 2017. Bomboană, căpșună, cireașă închisă la culoare, fuchsia – poți alege orice, vei fi la modă cu orice nuanță de roz.

Citește și:   8 imagini superbe care le arată pe fotomodelele de acum 20 de ani

6. Khaki


De ani de zile rochiile în stil militar nu dispar de pe coperțile revistelor de modă. În acest sezon, khaki este o culoare potrivită pentru articolele vestimentare feminine, dar și mai dinamice.

7.Dungile


Poate cea mai importantă tendință din lumea modei e cea care privește dungile. Pantalonii, rochiile, gentile, bluzele – dungile sunt folosite cu îndrăzneală peste tot. Pentru a echilibra imaginea, combină un articol în dungi cu unul mai clasic.

Citește și: 7 mituri despre haine pe care nu ar mai trebui să le crezi

Astăzi moda încurajează devierea de la tendințe pentru exprimarea individualității, dar nu mulți oameni îndrăznesc să treacă peste niște lucruri pe care le consideră bătute în cuie. Iată câteva idei greșite care te împiedică să arăți uimitor:

1. Negrul subțiază
Negrul nu vine bine oricui și nu poate ascunde greutatea în exces de unul singur. Pentru ca o siluetă să pară mai subțire, ai nevoie de o croială potrivită, nu de haine negre. Dacă vrei să-ți ascunzi defectele, evită materialele negre lucioase sau blana.

2. Dungile orizontale te fac să pari mai mare
Contează stilul articolului vestimentar, culoarea și lățimea dungilor. Liniile mari, contrastante, dau volum corpului. Liniile orizontale subțiri te fac să pari mai înaltă.

3. Hainele deschise la culoare te fac să pari grasă
Stilul e mult mai important decât culoarea. Alege o croială potrivită pentru corpul tău, care să îți evidențieze punctele forte.

4. Pantalonii mai scurți se potrivesc numai femeilor înalte
Femeile mici de înălțime pot purta și ele pantaloni mai sus de gleznă dacă aleg unii cu talie înaltă, de culori deschise și îi combină cu tocuri.

5. Hainele supradimensionate se potrivesc oricui
Hainele supradimensionate se potrivesc femeilor înalte și slabe, fiindcă le fac să pară mai fragile. Fetele scunde și cele care nu arată neapărat ca un model ar trebui să echilibreze proporțiile și să nu poarte decât un singur articol vestimentar voluminos.

6. O curea lată „creează” talie, subțiind corpul
De fapt, o curea lată și strălucitoare are, atunci când e purtată de doamne mai plinuțe, efectul opus – nu atrage atenția asupra taliei, ci asupra zonelor cu probleme.

Citește și:   10 trucuri care te vor ajuta să nu mai mănânci mult seara

7. E de prost gust să combini mai mult de trei culori
Această regulă a fost probabil inventată de cătrei cei care nu vor să iasă din mulțime. Dacă ai un simț al stilului și al armoniei, poți combina liniștită mai mult de trei culori.

 

Citește și: 12 trucuri care te vor ajuta să-ți păstrezi hainele ca noi

Cu toţii am fost în situaţia enervantă de a ne arunca blugii favoriţi pentru că ne-au rămas mici sau știm cum e când pantofii noștri favoriți încep dintr-odată să ne bată. De fapt, poți găsi moduri de a readuce aproape orice articol vestimentar la frumusețea originală.

Iată câteva dintre cele mai bune trucuri pentru hainele tale, care aproape că nu îți consumă deloc timp:

1. Poți folosi un creion de ceară pentru a repara un fermoar care s-a înțepenit.

2. Un amestec de suc de lămâie și apă te poate scăpa de petele de transpirație de pe haine și poate preveni decolorarea.

3. Usucă hainele mai repede împăturându-le într-un prosop și apăsându-le cu putere.

4. Nu vei mai pierde niciodată vreo șosetă în mașina de spălat dacă le pui într-un săculeț special pentru lenjerie.

5. Spuma de ras face minuni în îndepărtarea petelor de machiaj de pe haine.

6. Punguțele de ceai te ajută să scapi de mirosurile neplăcute din interiorul pantofilor. Lasă-le în pantofi pentru puțin timp.

7. Petele de iarbă pot fi îndepărtate ușor folosind un amestec de săpun lichid și apă oxigenată. Amestecă o lingură de săpun cu două linguri de apă oxigenată. Aplică pe pată, lasă zece minute și apoi clătește.

8. Oțetul poate împiedica decolorarea hainelor închise la culoare. Adaugă jumătate de pahar de oțet în mașina de spălat.

9. Folosește ulei de lavandă pentru a da hainelor tale un miros plăcut, de lungă durată. Dizolvă 12-15 picături în detergent înainte să-l adaugi în mașina de spălat.

10. Substanțele lipicioase, precum guma de mestecat, pot fi îndepărtate ușor de pe haine dacă le îngheți și apoi le freci.

11. Pudra de talc face minuni în îndepărtarea petelor uleioase de pe haine. Aplică pudră pe pată și las-o să acționeze câteva ore, apoi spală haine ca de obicei.

Citește și:   9 greșeli pe care le fac părinții când îi învață pe copii regulile de circulație

12. Poți scăpa de petele de cerneală de pe cămăși dacă aplici niște dezinfectant de mâini pe pată și aștepți zece minute.

 

Citește și: 8 tipuri de haine care-ți subțiază talia

Silueta ideală este cea în formă de clepsidă, iar femeile care au o astfel de constituție se pot simți cu adevărat norocoase, căci siluetele clepsidră îi lasă de obicei pe toți cu gura căscată. Așadar, idealul de femeie estea cea care are o talie bine definită. Talia subțire a fost întotdeauna considerată una dintre cele mai puternice simboluri ale frumuseții feminine.

Nu e nevoie să te apuci să muncești din greu la sală pentru a avea o talie subțire, căci conformaţia corpului te poate ajuta sau, dimpotrivă, poate sta în calea unei talii subţiri. Vestea bună este că  o poți „obține” și cu ajutorul hainelor potrivite:

1. Orice cu talie înaltă

Caută o pereche de pantaloni sau o fustă care ajunge chiar până la buric pentru a atrage atenția asupra celei mai mici părți ale trunchiului tău.

2. Dungile verticale

Dacă dungile orizontale te fac să pari mai mare, cele verticale te subțiază. În plus, sunt la modă.

3. Pantalonii largi

Se creează un contrast între talie și pantalonii în formă de clopot. Caută o pereche de pantaloni foarte largi cu talie foarte înaltă.

4. Modelul peplum

Acest clasic din anii 1940 a rămas la modă și pe bună dreptate, fiindcă evidențiază talia și formele,

5. O rochie strâmtă cu margini accentuate

Aplicat prima dată costumelor de baie, acest truc de modă atrage atenția asupra taliei, care pare mult mai mică și astfel pare că ai o siluetă clepsidră.

6. Rochiile petrecute

Au fost populare prin anii 1970 și au devenit repede clasice. Indiferent de material sau model, acestea îți micșorează talia.

7. O jachetă care are curea

Ce mod mai bun de a-ți subția talia decât să îți legi haina în zona mijlocului?

8. O centură sau o curea

Cel mai simplu mod de a da impresia unei siluete tip clepsidră? O curea care atrage atenția asupra taliei. Poart-o cu blugii tăi favoriți și cu o cămașă băgată în ei pentru a fi la modă.

Lasă un răspuns