7 lucruri pe care le vei regreta peste 10 ani

Tinerețea este o perioadă din viață în care lucrurile nu te afectează foarte tare. Scapi basma curată din aproape orice și nu te încearcă regretele, deoarece trăiești fiecare clipă la intensitate maximă. Faptele tale te vor prinde însă din urmă când vei îmbătrâni și îți va părea rău că ai făcut ceva doar din impuls sau, din contră, că ai ezitat să faci ceva sau că ai renunțat la ceva pentru că așa au spus / sugerat alții.

Iată câteva exemple de lucruri pe care sigur le vei regreta peste zece ani:

1. Purtarea unei măști pentru a-i impresiona pe ceilalți

Dacă vrei să-i arăți lumii o mască, în curând vei uita cine ești. Îți vei pierde autenticitatea și vei deveni o persoană superficială. Mai apoi vei regreta că te-ai purtat ca un impostor, plus că vei ajunge să fii nefericit/ă dacă te preocupă foarte mult ce cred oamenii despre tine. Acceptă-ți imperfecțiunile, pentru că acestea te fac cine ești. Nu trebuie să fii perfect/ă pentru a fi acceptat/ă.

2. Să lași pe altcineva să-ți dicteze „visele”

Timpul tău e limitat, așa că nu-l pierde trăind viața altcuiva. Nu lăsa opiniile celorlalți să-ți reducă la tăcere vocea interioară și ai curajul să-ți urmezi inima și intuiția. Cea mai mare provocare din viața noastră e să descoperim cine suntem cu adevărat. După aceea, trebuie să acceptăm și să trăim cu ce am descoperit, nelăsând pe altcineva să ne dicteze viața.

3. Compania negativă

Nu lăsa atitudinea negativă a cuiva să te afecteze. Nu lăsa negativismul altora să ajungă la tine. Nimeni nu te poate afecta dacă tu nu îi dai voie să facă asta. Nimeni nu poate să apese pe trăgaci dacă tu nu îi dai arma. Poți alege oamenii pe care îi ții prin preajmă – nu uita că meriți respect și oricine nu ți-l poate oferi trebuie să plece. Acum.

Citește și:   7 greșeli de mchiaj pe care le faci zilnic fără să știi

4. Lenea

Lumea nu datorează nimic nimănui. Dacă vrei ceva, trebuie să treci la treabă și să-l obții singur/ă. Trebuie să ai coloană vertebrală, să privești lumea în ochi și să poți spune „am făcut ce trebuia să fac”. Nu poți mereu să transferi vina asupra altcuiva. Dă-ți seama ce vrei în viață și apoi asumă-ți responsabilitatea pentru acțiunile tale.

5. Evitarea schimbării și a dezvoltării

Analizează momentul prezent. Se aliniază acțiunile tale cu scopurile tale? Dacă nu, poate că e timpul să ieși din zona ta de confort și să accepți că ai nevoie de o schimbare. Dacă nu îți dai seama de asta, peste 10 ani vei fi în același loc, dar cu niște regret în plus.

6. Obiceiul de a renunța atunci când e greu

Eșecul nu există. Există numai șanse de a învăța și de a te descurca mai bine data viitoare. Nu te descuraja dacă lucrurile nu merg așa cum ai fi vrut. Continuă să înveți și să încerci. Dacă renunți atunci când e greu, poate că meriți să pierzi și să regreți că te-ai dat bătut/ă.

7. Te mulțumești cu mai puțin decât meritți

Fii întotdeauna suficient de înțelept / înțeleaptă și puternic/ă astfel încât să știi ce meriți și să aștepți cu răbdare acel lucru. Acest lucru e valabil atât pentru viața profesională, cât și pentru cea personală. Așteaptă persoana potrivită, așteaptă slujba potrivită. Vei întâlni oameni care nu vor rămâne – nu te agăța de ei. Nu sunt oamenii tăi dacă pleacă.

Citește și: 10 lucruri pe care ar trebui să le facă orice femeie până la 30 de ani

Citește și:   Ce tunsoare ți se potrivește în funcție de zodie

Când ai 20 de ani, ai impresia că ai tot timpul din lume la dispoziție pentru a-ți realiza obiectivele. Însă, adevărul este că timpul nu e așa de lung precum crezi și sunt foarte multe lucruri pe care ar trebui să le faci până la 30 de ani.

 

1. Călătorește singură

Nu trebuie să fie o călatărie prea lungă sau undeva departe, trebuie doar să îți dai ocazia să afli dacă te bucuri de propria ta companie sau nu. Dacă nu te bucuri, ar trebui să îți dai seama de ce nu o faci. Poate fi din cauza faptului că nu te cunoști prea bine sau pentru că ești o personă care are nevoie de multă atenție.

2. Finalizează-ți studiile

Fă pregătire într-un domeniu care te interesează. Cu alte cuvinte, dacă vrei să devii avocat, dă-ți sema ce are trebui să faci pentru a-ți îndeplini visul. Ne este mult mai ușor să invățăm lucruri noi când suntem tineri. De asemenea, dacă îți planific să încerci un alt domeniu de activitate, vei avea mai mult timp să îți construiești o carieră de succes.

3. Găsește-ți un nou hobby

Cultivarea unui nou hobby este o modalitate foarte bună de a întâlni oameni noi și de a căpăta experiențe noi, indiferent de cât de matură ești.

4. Fă-ți planuri de viitor

Este foarte important să îți dai seama ce vrei să faci cu viața ta. Evident, există unele lucruri neprevăzute care te pot deraia puțin de la traseu, dar dacă știi ce vrei să faci peste 5-10 ani, te vei focusa pe țelul tău.

5. Menține-te în formă

Pe măsură ce îmbătrânești, devine din ce în ce mai greu să pierzi în greutate și să mănânci în mod corespunzător. Concentrează-te să ai un stil de viață sănătos de acum și vei vedea că efectele vor fi pe termen lung.

Citește și:   15 sfaturi de viață pe care ai fi vrut să le știi când erai mai tânăr

6. Ieși din zona de confort

Cele mei bune lucruri ți se întâmplă atunci când ieși din zona ta de confort. De-a lungul timpului, te vei confrunta cu situații în care trebuie să faci compromisuri și lucruri de care nu ești sigură. Viața te pune mereu la încercare și e bine să fii pregătită!

7. Nu renunța la lucrurile în care crezi

Ai auzit vreodată sintagma „oferă și ți se va da”? Fă voluntariat pentru o cauză în care crezi. Fie că faci asta din motive altruiste sau nu, te vei simți mult mai bine, iar cei pe care îi ajuți îți vor fi recunoscători.

8. Îndrăgostește-te

Nu este niciun sentiment mai intens decât dragostea. Dacă ești intr-o relație, dar duci în spate dezamăgiri din trecut, renunță la ea. Permite-ți să te îndrăgostești profund de cineva. Dacă ești rănită, ia asta ca pe o lecție de viitor și mergi mai departe.

9. Fii încrezătoare în forțele proprii

Dacă ai incredere în tine, vei avea mai mult succes și vei fi mai fericită. Află ce îți place și ce nu sau cu ce ești sau nu în regulă. Încrederea și stima de sine sunt cele mai importante calități.

10. Învață să te iubești

Acest lucru merge mână în mână cu încrederea de sine. Trebuie să știi cât de specială și minunată ești și să nu lași pe nimeni să te facă să crezi altceva. Dacă știi cum să te iubești pe tine însuți, îți va fi mai ușor să iubești alți oameni.

Lasă un răspuns