7 greșeli pe care le faci când cei de lângă tine au nevoie de sprijin

Uneori, atunci când oameni dragi nouă pățesc ceva, nu știm cum ar trebui să reacționăm. În acele momente preferăm să păstrăm tăcerea sau spunem automat ceva care nu ar fi trebuit să fie spus. Nu ar trebui să ignori problemele celorlalți – iată un ghid pentru a-ți sprijini prietenii și membrii familiei:

1. Concentrează-te!

Nu ar trebui să spui asta deoarece, atunci când o persoană îți vorbește despre problemele sale, caută sprijin. Expresii precum „Rezistă”, „Vei trece peste asta”, „Ai răbdare”, „Fii puternic/ă” o fac să se simtă și mai singur// în nenorocirea sa și intensifică senzația de neputință. Folosește cuvinte de compasiune sinceră, lasă persoana să se descarce.

2. Ce îngrozitor!

Nu ar trebui să spui asta ca să nu mai adaugi emoții negative într-o situație și așa dificilă. Apropo, aici intră și expresii precum „Și fratelui meu i s-a furat mașina de curând”. Aceste cuvinte nu vor face pe nimeni să se simtă mai bine. Pe lângă sprijin, persoana respectivă poate avea nevoie și de sfaturi sau ajutor practice, așa că mai bine întreabă: „te pot ajuta cu ceva?”, „ce pot face pentru tine?”

3. Ți-am spus de mult că el nu te merită!

Nu ar trebui să spui asta unei femei deoarece ea are probabil acum sentimente contradictorii pentru că a rănit-o cineva pe care îl iubea, iar cu acest tip de expresii doar îi vei confirma temerile. Spune „înțeleg de ce ești supărată” sau „sună foarte trist.”

4. Cred că ai nevoie să mergi la psiholog!

Nu ar trebui să spui asta deoarece, în general, când o persoană are o problemă serioasă, nu sunt dispuși să ia măsuri rapide. Poate că ajutorul pe care li l-ar putea oferi un psiholog nu e potrivit pentru situația lor. În plus, acest tip de sugestii intensifică senzația de neputință. Întreabă „cum te descurci cu asta?” sau „cum te simți?”. Astfel îi vei arăta interlocutorului tău că el/ea și sentimentele sale nu îți sunt indiferente.

5. Tu singur/ă ai provocat asta!

Nu ar trebui să spui asta pentru că o persoană care trece prin momente dificile sigur nu vrea să audă că ea e de vină pentru ce s-a întțmplat. Dacă simți că nu îți poți ajuta interlocutorul și nu îți vin în cap decât idei de comentarii sarcastice, mai bine spune-i direct și spune-i că vorbiți mai târziu.

6. Mie nu mi se întâmplă niciodată așa ceva!

Nu ar trebui să spui așa ceva pentru că asttfel de cuvinte numai sprijin nu înseamnă. Acestea arată numai că vrei să te simți mai bine atunci când cuiva îi merge rău. Concentrează-te pe interlocutor, încearcă să-I distragi atenția sau să-l inviți undeva.

7. Ce bine ar fi fost dacă totul ar fi fost diferit!

Nu ar trebui să spui nimic de genul acesta, pentru că e pur și simplu inutil. Nu putem schimba trecutul, iar astfel de conversații pot înrăutăți durerea. Dacă nu știi ce să spui, mai bine taci. Îmbrățișează-ți interlocutorul și atât.

Citește și: 7 fraze care îi enervează pe toți cei din jur

Anumite fraze pot părea destul de inocente, dar ele pot jigni sau înfuria cu ușurință alți oameni – poate pentru că persoana care le spune dovedește că nu e atent sau că nu înțelege. Iată câteva exemple de astfel de sfaturi care pot duce la o adevărată catastrofă:

Citește și:   7 fraze care îi enervează pe toți cei din jur

1. Ți-am spus eu! / Știam eu!

Dacă cineva a greșit, chiar trebuie să-i atragi atenția asupra acestui lucru? Întreabă-te: tu ești mai inteligent și știi totul dinainte și nu vei greși niicodată? Spune mai degrabă câteva cuvinte de încurajare, dacă nu vrei ca interlocutorul să se supere.

2. Acum

Dacă-i spui cuiva să facă ceva „acum”, cu o privire indiferentă, nu fi surprins/ă să vezi că persoana respectivă se uită neîncrezătoare la tine. Până la urmă, „acum” este un concept destul de relativ. Ar putea fi înțeles ca „la un moment dat” sau „niciodată”.

3. Așa e, dar…

După această frază urmează în mod inevitabil ceva urât. Îți ceri scuze în avansă pentru că știi că vei spune un adevăr dur. O metodă folositoare, dar una care arată că nu te gândești la sentimentele interlocutorului. Dacă se simte jignit?

4. Nu înțelegi

Poate cineva pe lumea asta să gândească la fel ca tine? Poate cineva să înțeleagă pe deplin? Nu prea. Și e o pierdere de vreme să încerci să te explicit. Dacă interlocutorul întreabă ceva, e foarte bine că e interesat. Nu sări la gâtul lui dacă nu înțelege ceva care, la urma urmei, poate că nici nu îl privește.

5. Iar începi…

Poate că interlocutorul e foarte preocupat de o problemă și încearcă în zadar să discute despre ea – mereu. Dacă îi spui această frază îl dai de înțeles că nu îți pasă de ce spune, că le consideri niște prostii și că ai obosit să ascușți același lucru.

6. Te ascult / Te înțeleg

Probabil că interlocutorul tău îți povestește cu pasiune ceva și așteaptă să-o răspunzi – mai elaborat. Dacă îi spui doar „te ascult / te înțeleg”, îi arăți că nu ești dispus să petreci puțin timp acordându-i niște opinii, concluzii, sfaturi.

7. Calmează-te

Un „calmează-te” spus cu indiferență poate avea adesea efectul opus. Cu această frază negi importanța problemei interlocutorului. Spune-i mai degrabă cuvinte de înțelegere.

Citește și: 7 sfaturi esențiale pentru a face o impresie bună

Fie că e vorba de a obține slujba visurilor tale sau de a forma o relație de durată, prima întâlnire poate fi esențială. Iată câteva sfaturi despre cum să interacționezi cu oameni pe care nu i-ai mai întâlnit:

1. Fii pozitiv

Când întâlnești pe cineva nou, pornește conversația cu un zâmbet adevărat și rămâi la subiecte pozitive de discuție. Asta îți va defini atitudinea generală.

2. Să ai un limbaj corporal deschis

Limbajul corpului tău poate spune multe despre tine încă dinainte să apuci să te prezinți. Înclină-ți corpul spre interlocutor și evită să-ți încrucișezi membrele, ca să pari mai relaxat.

3. Fă contact vizual

Dacă nu există contact vizual, dai impresia că vrei să părăsești camera. Pe de altă parte, să te uiți prea mult în ochii cuiva îi poate face să se simtă inconfortabil. Folosește metoda triunghiului și concentrează-te la ochi apoi la gură.

Citește și:   7 greșeli ale părinților care îi fac pe copii să devină râzgâiați

4. Ascultă cu atenție

Ascultă mereu cu atenție ce spune celălalt pentru a putea folosi apoi acele informații în conversație. Dacă manifești interes pentru ceea ce au alții de spus, e mai probabil ca ei să fie deschiși.

5. Pune întrebări

 Situațiile stresante te pot face să te simți agitat și să uiți ce vrei să spui. Dacă pui o întrebare la momentul potrivit îți vei putea aduna gândurile și conversația s-ar putea întoarce în favoarea ta.

6. Găsește subiecte comune

Când vorbești cu cineva, încercați mereu să vedeți ce aveți în comun. Subiectele care vă interesează pe amândoi fac conversația mai naturală.

7. Informează-te în avans

Înainte să întâlnești pe cineva pentru prima dată sau să mergi la un interviu, e recomandat să afli ceva despre persoana respectivă sau să cercetezi puțin compania la care ai aplicat. Astfel, vei ști cum să te pregătești și la ce să te aștepți. De asemenea, veți putea discuta mai multe lucruri și vei da mai rapid răspunsuri satisfăcătoare.

Citește și: 5 greșeli care schimbă prima impresie

E nevoie de doar şapte secunde ca să îţi formezi o primă impresie despre cineva. În acest interval scurt de timp, e posibil să spui lucruri ale căror consecințe să fie aproape imposibil de corectat. Iată câteva dintre greșelile de neiertat pe care le poți face atunci când cunoști pe cineva:

1. Minți
Minciunile nu sunt bune, iar toate secretele ies la iveală mai devreme sau mai târziu. Toți știm asta din copilărie, dar ocazional mințim -de exemplu, la un interviu, lăudându-ne cu realizări inexistinte. Când vorbim însă despre greșelile și despre informațiile pe care nu le știm, ne deschidem, iar asta îl face pe celălalt să aibă încredere în tine. Relațiile bazate pe sinceritate sunt mereu mai puternice decât cele care au început cu amăgiri.

2. Încerci prea tare
Chiar dacă viitorul tău depinde de această întâlnire, chiar dacă ești la un interviu pentru slujba viselor tale, chiar dacă îi întâlnești pentru prima dată pe părinții partenerului – nu încerca prea tare. Vei părea un lăudăros nesincer dacă încerci să fii prea inteligent sau prea grozav.

3. Ești prea deschis
Uneori îți place de cineva de cum îl/o vezi și vrei să fii cât mai sincer și mai deschis, simți că îi poți povesti viața ta și despre cele mai ascunse gânduri și sentimente. Nu e însă o idee bună să faci asta de la prima întâlnire, pentru că nu știi nimic despre viața, visele, interesele sau principiile persoanei respective.

4. Ți-e frică de pauze
Pauzele de conversație sunt perfect normale atunci când cunoști pe cineva nou. Desigur, tăcerea poate să pară stranie, dar discuțiile lungi despre nimic sunt și mai stranii. La fel și glumele nepotrivite. Dacă discuția se apropie în mod normal de sfârșit, așteaptă puțin, apoi schimbă subiectul sau pleacă. Nu forța lucrurile.

5. Ești prea zgomotos
Arată mereu că te interesează ce are de spus persoana cunoscută de curând. Pune-i întrebări și fii gata să-i asculți cu răbdare răspunsurile. Nu transforma însă conversația într-un interogatoriu și nu uita că oamenilor nu prea le place să vorbească despre politică, religie, bani sau viața personală cu cei pe care nu-i cunosc prea bine.

Citește și:   10 lucruri pe care nimeni nu ți le spune despre momentul în care vei deveni mamă

Citește și: 10 obiceiuri enervante pe care le au toate femeile

Există niște diferențe între comportamentul fetelor și cel al femeilor adulte. Citește mai jos pentru a vedea la ce obiceiuri dăunătoare ar trebui să renunți – acest lucru îți va îmbunătăți orice relație:

1. Te superi, dar nu spui de ce

Relația ta este ca o echipă. În orice echipă, membrii se cunosc și învață să se înțeleagă dintr-o singură privire. Atunci când ești supărată nu te aștepta însă la miracole. Spune-i deschis partenerului ce nu-ți convine și încercați să găsiți o soluție împreună.

2. Bârfa

Dacă îți dorești cu adevărat să afli ce se întâmplă în viața unei persoane, întreab-o direct. Poate chiar îi va face plăcere să vorbească și o poți ajuta sprijinind-o sau cu un sfat.

3. Răspunzi prea rar la mesaje

Uneori, mesajele de la cei dragi ajung când ești într-o ședință, la antrenament sau când faci alte lucruri care nu pot fi amânate, așa că aștepți momentul potrivit pentru a răspunde. Dacă faci asta prea târziu, însă, să știi că și cealaltă persoană ar putea fi ocupată.

4. Râzi de interesele altor oameni

Dacă am fi cu toții la fel, pe lume ar domni plictiseala. Încearcă să fii tolerantă cu pasiunile altor oameni și găsiți o activitate nouă de care să vă ocupați împreună.

5. Plângi ca să iasă totul cum vrei tu

Lacrimile pot doar să agraveze situația și cauzează elemente neplăcute. Există o soluție rezonabilă: dacă celălalt nu e de acord cu cererile tale, explică-i într-un mod cât mai calm de ce acel lucru este atât de important pentru tine.

6. Asculți sfaturile prietenelor despre relația cu un bărbat, în loc să discuți cu el

Cu cât ai mai multe prietene, cu atât ai mai multe opinii. Nici chiar cei mai înțelepți oameni nu știu rețeta fericirii. Relația cu partenerul e mica voastră lume, pe care ați construit-o împreună. Așadar, discutați între voi despre lucrurile care au legătură cu relața.

7. Te superi dacă partenerul nu vrea să-și petreacă timpul liber cu tine

Chiar și ccei mai iubitori și loiali oameni vor uneori să-și petreacă timpul cu prietenii sau cu familia ori pe cont propriu, ocupându-se de vreun hobby. Tu ar trebui să înțelegi acest lucru. Profită de timpul în care partenerul nu e alături de tine pentru a avea și tu grijă de sufletul tău.

8. Cheltuiești bani din bugetul comun fără a-i cere celuilalt părerea

Regula cea mai importantă a unui buget comun e că deciziile în legătură cu acei bani ar trebui luate împreună.

9. Tragi cu ochiul la scrisorile sau mesajele celuilalt

Orice relație se construiește pe încredere. Nu e nevoie să verifici mail-ul sau telefonul partenerului. Dacă observi ceva ce te irită, vorbește cu el și explică-i ce te deranjează.

10. Încerci să-i schimbi celuilalt obiceiurile

Fiecare persoană este unică și are gusturile, pasiunile și obiceiurile ei. Chiar dacă poate nu e ușor, străduiește-te să înțelegi lumea partenerului tău și nu încerca să o schimbi în vreun fel.

Lasă un răspuns