7 greșeli care îi fac pe oameni să te deteste

În zadar se spune că oamenii se nasc având carismă. E foarte posibil ca oricine să o aibă dacă muncește din greu. Iată câteva dintre greșelile care ne împiedică să-i cucerim pe ceilalți și cum să le eviți:

1. Nu ești interesat/ă

Să te prezinți unor persoane noi nu e ușor, toată lumea e de acord. E foarte tentant să faci cu mâna și să stai retras într-un colț, fără să atragi atenția asupra ta. Nu ar fi bine să faci asta însă – ceilalți vor crede că ești o persoană închisă, care nu e interesată de nimeni. Salută pe fiecare și prezintă-te, făcând contact vizual.

2. Nu îi prezinți pe cei care sunt cu tine

Ieși cu un prieten, el întâlnește pe cineva, încep să vorbească, iar tu te învârți pe lângă ei – ți se pare cunoscut? Nu ar trebui să faci asta, dacă nu vrei să se simtă nimeni stânjenit. E suficient să-l prezinți pe celălalt. Toată lumea se va simți mai comod, iar conversația voastră se va îmbogăți cu încă o persoană.

3. Uiți numele oamenilor

Ai putea spune că ai o memorie proastă, dar asta e o memorie slabă – oamenii tot vor crede că ești o persoană arogantă. Se spune că a-ți auzi numele rostit de altcineva este unul dintre cele mai plăcute sunete de pe pământ. Există câteva tehnici care te pot ajuta să reții numele oamenilor. Când interlocutorul spune: „Bună ziua, numele meu e Alexandru”, tu spune imediat „Bună, Alexandru” și apoi rostește-i numele de alte câteva ori în timpul conversației.

4. Vorbești despre lucruri care nu interesează pe nimeni

Nu face o analiză detaliată a metodei vreunui designer, dacă interlocutorii tăi nu sunt interesați de modă sau nu vorbi despre sport și nutriție unor oameni cărora nu prea le pasă de asta. Monologurile nu interesează pe nimeni, iar cu astfel de persoane, oamenii comunică mai puțin. Fă astfel încât interlocutorul să îți pună întrebări și să participle la conversație – subiectul acesteia ar trebui să fie ales de majoritate.

Citește și:   10 greșeli de îngrijire care te îmbătrânesc mai repede

5. Vorbești numai despre tine

Foarte rapid, o persoană care vorbește mult despre sine va fi catalogată drept una egoistă și un interlocutor neplăcut. Da, de cele mai multe ori ne place să vorbim despre noi, dar dacă te arăți interesat de ce au ceilalți de spus le vei câștiga mai repede încrederea și aprecierea. Te vor trata cu atenție, iar asta înseamnă că le vei putea spune câte ceva despre grijile și interesele tale.

6. Îi vorbești de rău pe asociați și prieteni

Tentația de a râde de un coleg îmbrăcat aiurea e uneori imensă – acesta este unul dintre cele mai ușoare moduri de a găsi ceva în comun cu altcineva. Totuși, interlocutorul nu poate să nu se întrebe dacă nu cumva mâine îl vei vorbi pe el de rău. Oamenii îi respectă pe cei care pot să vadă binele din ceilalți.

7. Vorbești prea încet sau ezitant

E dificil să asculți pe cineva care vorbește foarte încet – pare că nu e sigur/ă de ce spune sau dacă măcar spune lucrurile alea pentru cineva. Indiferent cine e interlocutorul tău, privește-l și vorbește clar și răspicat.

Citește și: 5 greșeli fatale care strică prima impresie

E nevoie de doar şapte secunde ca să îţi formezi o primă impresie despre cineva. În acest interval scurt de timp, e posibil să spui lucruri ale căror consecințe să fie aproape imposibil de corectat. Iată câteva dintre greșelile de neiertat pe care le poți face atunci când cunoști pe cineva:

1. Minți
Minciunile nu sunt bune, iar toate secretele ies la iveală mai devreme sau mai târziu. Toți știm asta din copilărie, dar ocazional mințim -de exemplu, la un interviu, lăudându-ne cu realizări inexistinte. Când vorbim însă despre greșelile și despre informațiile pe care nu le știm, ne deschidem, iar asta îl face pe celălalt să aibă încredere în tine. Relațiile bazate pe sinceritate sunt mereu mai puternice decât cele care au început cu amăgiri.

Citește și:   7 modalități de a face o impresie bună

2. Încerci prea tare
Chiar dacă viitorul tău depinde de această întâlnire, chiar dacă ești la un interviu pentru slujba viselor tale, chiar dacă îi întâlnești pentru prima dată pe părinții partenerului – nu încerca prea tare. Vei părea un lăudăros nesincer dacă încerci să fii prea inteligent sau prea grozav.

3. Ești prea deschis
Uneori îți place de cineva de cum îl/o vezi și vrei să fii cât mai sincer și mai deschis, simți că îi poți povesti viața ta și despre cele mai ascunse gânduri și sentimente. Nu e însă o idee bună să faci asta de la prima întâlnire, pentru că nu știi nimic despre viața, visele, interesele sau principiile persoanei respective.

4. Ți-e frică de pauze
Pauzele de conversație sunt perfect normale atunci când cunoști pe cineva nou. Desigur, tăcerea poate să pară stranie, dar discuțiile lungi despre nimic sunt și mai stranii. La fel și glumele nepotrivite. Dacă discuția se apropie în mod normal de sfârșit, așteaptă puțin, apoi schimbă subiectul sau pleacă. Nu forța lucrurile.

5. Ești prea zgomotos
Arată mereu că te interesează ce are de spus persoana cunoscută de curând. Pune-i întrebări și fii gata să-i asculți cu răbdare răspunsurile. Nu transforma însă conversația într-un interogatoriu și nu uita că oamenilor nu prea le place să vorbească despre politică, religie, bani sau viața personală cu cei pe care nu-i cunosc prea bine.

Citește și: 7 sfaturi esențiale pentru a face o impresie bună

Fie că e vorba de a obține slujba visurilor tale sau de a forma o relație de durată, prima întâlnire poate fi esențială. Iată câteva sfaturi despre cum să interacționezi cu oameni pe care nu i-ai mai întâlnit:

Citește și:   Ce rochie de mireasă ți se potrivește în funcție de forma corpului

1. Fii pozitiv

Când întâlnești pe cineva nou, pornește conversația cu un zâmbet adevărat și rămâi la subiecte pozitive de discuție. Asta îți va defini atitudinea generală.

2. Să ai un limbaj corporal deschis

Limbajul corpului tău poate spune multe despre tine încă dinainte să apuci să te prezinți. Înclină-ți corpul spre interlocutor și evită să-ți încrucișezi membrele, ca să pari mai relaxat.

3. Fă contact vizual

Dacă nu există contact vizual, dai impresia că vrei să părăsești camera. Pe de altă parte, să te uiți prea mult în ochii cuiva îi poate face să se simtă inconfortabil. Folosește metoda triunghiului și concentrează-te la ochi apoi la gură.

4. Ascultă cu atenție

Ascultă mereu cu atenție ce spune celălalt pentru a putea folosi apoi acele informații în conversație. Dacă manifești interes pentru ceea ce au alții de spus, e mai probabil ca ei să fie deschiși.

5. Pune întrebări

 Situațiile stresante te pot face să te simți agitat și să uiți ce vrei să spui. Dacă pui o întrebare la momentul potrivit îți vei putea aduna gândurile și conversația s-ar putea întoarce în favoarea ta.

6. Găsește subiecte comune

Când vorbești cu cineva, încercați mereu să vedeți ce aveți în comun. Subiectele care vă interesează pe amândoi fac conversația mai naturală.

7. Informează-te în avans

Înainte să întâlnești pe cineva pentru prima dată sau să mergi la un interviu, e recomandat să afli ceva despre persoana respectivă sau să cercetezi puțin compania la care ai aplicat. Astfel, vei ști cum să te pregătești și la ce să te aștepți. De asemenea, veți putea discuta mai multe lucruri și vei da mai rapid răspunsuri satisfăcătoare.

1 Comentariu

Lasă un răspuns