7 greșeli ale părinților care îi fac pe copii să devină râzgâiați

Ne putem întreba copiii la infinit de ce sunt așa de lacomi sau dacă nu le pare rău pentru vreo greșeală – răspunsurile pot fi găsite chiar în propriul tău comportament. Iată câteva moduri prin care adulții influențează comportamentul copiilor:

1. Obligația de a împărtăși

S-ar părea că ne educăm copiii în spiritul generozității, forțându-l să-și împartă jucăriile. Totuși, această presiune îl face pe copil să-și protejeze lucrurile, de parcă ar fi înconjurat de dușmani care vor să-l jefuiască. Pentru a evita consecințele dezastruoase, încearcă să nu-l forțezi să-și împartă jucăriile favorite, care înseamnă foarte mult pentru el și nu insista ca cel mic să fie generos.

2. Atașamentul față de lucruri

Uneori subestimăm capacitatea copiilor de a se atașa de anumite obiecte, iar alteori încurajăm importanța lucrurilor favorite – scaunul copilului, paharul copilului, perna copilului. Fă-l să folosească și alte lucruri, nu căuta să-i încurajezi atașamentul față de un anumit obiect.

3. Joaca

Orice ai spune, un copil are nevoie să comunice cu cei de vârsta sa. Altfel, nu va înțelege de ce e nevoie să-și împartă lucrurile cu cineva. Dacă merge la grădiniță nu trebuie să-ți faci griji din acest punct de vedere. Dacă nu, caută să-l faci să se întâlnească cu alți copii – mergeți în vizită la familii cu copii, mergeți în locurile frecventate de aceștia sau la niște petreceri pentru copii.

4. Nu i se cere părerea

Părinții cred adesea că știu ce e mai bine și ce nu, așa că uneori mai dau hainele și jucăriile copiilor lor altora fără să le ceară permisiunea. Din acest motiv, copilul începe să simtă că lucrurile sale nu îi aparțin și încearcă în mod viguros să și le apere. Nu da cuiva lucrurile sale în secret – consultă-l mereu și fii dispus să auzi și un „nu”. Spune-i copilului că există unii oameni care au mare nevoie de anumite lucruri și despre cât e de important să ajuți.

5. Pui alte lucruri decât ale sale în camera sa

Camera copilului ar trebui să fie spațiul său personal, în care jucăriile sunt în siguranță. Dacă aveți un apartament mic, e suficient să aibă un dulap. Dacă nu îi acorzi un pic de spațiu, copilul va trebui să-și ascundă lucrurile și să își facă mereu griji pentru ele. Odată ce copilul are propriul loc, nu îi schimba acestuia rostul.

6. Îi răsplătești cu daruri atunci când iau note bune

De fiecare dată când copiii primesc asemenea lucruri, le asociază cu fericirea și succesul. Copiii nu trebuie să vadă învățatul ca pe un mijloc de a obține ceva, ci ca pe un mod de a se perfecționa.

7. Le iei jucăriile atunci când nu învață bine sau când nu te ascultă

Dacă faci asta, copiii vor deveni niște adulți nesiguri care cred că posesiunile sunt o emblemă a succesului. Asta e valabil și pentru recompensele intangibile, precum vacanțele de familie.

Citește și: Ce să-i spui copilului ca să îl liniștești când plânge

Copiii nu te vor lăsa niciodată să te plictisești. Acum copilul tău se joacă și se distrează, iar în momentul următor începe să plângă neconsolat și face un spectacol care trezește pe toți vecinii din preajmă. Vestea bună e că toanele infantile pot fi oprite în câteva secunde – trebuie numai să pui o anumită idee în practică.

Citește și:   10 reguli incorecte ale iubirii pe care trebuie să le știi

Nu contează ce s-a întâmplat. Poate că i s-a rupt jucăria favorită sau i-ai interzis să mănânce ciocolată. Nu contează motivul – nu-ți pierde timpul ținându-i predici lungi, fiindcă cel mic oricum nu te va asculta. În loc de asta, întreabă-l cu calm care e răspunsul corect la întrebarea:

E o problemă gravă, mică sau medie?

Să presupunem că cel mic / cea mică s-a întristat deoarece prietenul său nu a vrut să-și împartă jucăria preferată cu el. Nu aștepta să-ți iasă de tot din fire. Întreabă-l o chestie foarte simplă: „Asta e o problem gravă, medie sau mica?” După ce ți-a răspuns la această întrebare, propune-i să vă gândiți împreună la o soluție pentru a rezolva problema, oricare ar fi ea. Poate vrea să se joace cu o altă jucărie? Poate că vrea să vă jucați împreună? Există o mulțime de variante!

Psihologii pentru copii spun că există trei motive principale pentru care această întrebare atât de simplă la prima vedere are un efect calmant asupra copiilor: Ei văd că îi accepți și îi respecți sentimentele.

Întrebarea le permite să se oprească, să se gândească și să evalueze orice situație. Punând această întrebare, părinții le propun copiilor să descopere pe cont propriu cum s-ar putea rezolva problema care îi supără pe toți.

În concluzie, punându-i această întrebare copilului tău și vorbind cu el timp de câteva minute vei scuti mai mult timp și, în plus, îi vei câștiga încrederea.

Dacă există încredere și siguranță în relația părinte-copil îți va fi mai ușor să gestionezi situațiile dificile. Încrederea, siguranța și dragostea pot fi atinse dacă respecți niște reguli:

1. Pune în practică ceea ce pretinzi

Dacă liderul face ceea ce e corect, oamenii din subordine îl vor urma – la fel e și în cazul copiilor. Dacă le spui să-și mănânce legumele, dar tu nu faci asta, îi transmiți mesajul greșit. Construiește legătura dintre voi punând în practică ceea ce îi ceri.

2. Spune adevărul

Dacă îi spui copilului adevărul de la început, veți avea o relație caracterizată de încredere. De exemplu, dacă fiul sau fiica ta te întreabă dacă injecția îl/o va durea, spune-I adevărul în modul cel mai potrivit.

3. Promisiunile nu ar trebui să fie încălcate

Nu-i face copilului promisiuni pe care nu le poți îndeplini. Dacă îi spui că veți merge la un meci de fotbal săptămâna viitoare, asigură-te că faceți asta. Dacă nu îți respecți cuvântul, data viitoare când îi vei promite ceva se va îndoi serios de tine. Dacă intervine ceva și nu te mai poți ține de cuvânt, explică-i din timp ce s-a întâmplat.

Citește și: 7 lucruri pe care nu ar trebui să i le interzici unui copil

Psihologii spun că limitele îl fac pe un copil să se simtă mai calm și mai în siguranță. Totuși, unele constrâgeri au efectul opus, făcându-l pe cel mic să se simtă nesigur, încetinindu-i dezvoltarea.

Iată ce ar trebui să îi permiți copilului să facă:

Citește și:   7 tipuri de pantofi pe care ar trebui să-i eviți vara

1. Să pună întrebări
Când crește, un copil învață despre lume și e normal să pună din ce în ce mai multe întrebări. Părinților le-ar putea fi greu să răspundă la toate seara când sunt obosiți, dar timpul petrecut alături de copii nu doar că îi ajută să se dezvolte, ci creează și o legătură puternică ce va exista și atunci când ei vor crește.

2. Să plângă
Copiii mici simt totul mult mai intens decât adulții. Nu-i interzice copilului să plângă și nu îl face să se rușineze de lacrimile sale. Mai bine ajută-l să înțeleagă de ce plânge și găsiți o cale de a rezolva problema.

3. Să spună nu
Copilul nu îți este un supus, ci un membru al familiei cu drepturi depline. Dacă îi interzici să spună „nu” îi violezi limitele. Încearcă, mai degrabă, să-i explici de ce uneori trebuie să facă și lucrurile pe care nu și le doresc.

4. Să facă gălăgie
Nu le distruge copilăria. Lasă-i să cânte și să facă gălăgie. La urma urmei, aceasta e singura perioadă din viața lor când sunt liberi să facă asta.

5. Să aibă secrete
Cu cât sunt mai mari copiii, cu atât au mai multă nevoie de intimitate. Ar trebui să știi ce se întâmplă în viețile lor, dar ai grijă să nu abuzezi. Încrederea copiilor tăi e de neprețuit, așa că e mai bine să nu riști citindu-le jurnalele sau presându-i să-ți dezvăluie secretele.

6. Să simtă furie sau gelozie
Și copilul e o persoană și are dreptul să aibă sentimente negative. Amintește-ți că voința copiilor nu e puternică încă și au probleme cu autocontrolul. Doar pentru că noi credem că anumite sentimente sunt „rele” nu înseamnă că ei nu trebuie să și le exprime.

7. Să greșească
Nimănui nu-i place să greșească și e chiar mai rău când un adult te mustră cu asprime. Nu e de mirare că după aceea copilul nu va mai vrea să facă nimic singur.

 

Citește și: 6 probleme de comportament ale copiilor care sunt rezultatul greșelilor părinților

Poate că încerci să-i convingi pe ceilalți de cât de politicos e copilașul tău, dar dacă faci greșeli în educarea sa, asta va fi evident în anumite situații. Iată câteva exemple:

1. Copilul îi întrerupe pe ceilalți
Dacă-i spui să nu mai facă asta, nu va funcționa. Învață-ți copilul să-și aștepte rândul acasă, în fiecare zi, când luați cina sau când vorbești la telefon. De exemplu, înainte să suni pe cineva, spune-i copilului că vei fi ocupată și că nu vrei să fii întreruptă o anumită perioadă de timp.

2. Copilul tău atinge lucruri din magazin sau insistă să i le cumperi
E important ca fiul tău / fiica ta să învețe să-și controleze dorințele, fiindcă nu poți cumpăra tot ce este de vânzare și nici nu ai nevoie să faci asta. Nu merge în magazin fără să fii pregătită – fă o listă cu ceea ce ai nevoie (sau desenează, dacă cel mic nu știe încă să citească) și dă-i-o copilului.

3. Copilul tău nu spune lucruri politicoase
Cu cât îl înveți mai repede să fie politicos, cu atât mai bine. Nu face nimic din ce îți cere până nu îți spune „te rog” și spune-i și tu „salut”, „la revedere” și „mulțumesc”.

Citește și:   8 reguli de siguranță pentru copii pe care ar trebui să le știe orice părinte

4. Nu știe când să se oprească
Copiii înțeleg destul de greu că sunt anumite lucruri pe care nu ar trebui să le împărtășească. Nu știu ce înseamnă rușinea sau jenea sau ce înseamnă să spui lucruri nepotrivite la momentul nepotrivit. Încearcă să-l înveți conceptul de secret.

5. Îi e frică să plece de lângă tine
Copiilor le e frică să se depărteze de părinți atunci când aceștia pun bariere între ei și activitățile obișnuite. De exemplu, le va fi frică să se dea pe tobogan dacă le tot spui că ar putea să cadă și să se lovească.

6. Deranjează alți adulți
Dacă un copil poate începe ușor o conversație cu un străin, înseamnă că în familie predomină un sentiment de încredere, dar și că el nu știe că adulții ar putea avea diverse interese.

Vezi și care sunt  cele 7 greșeli ale unui copil pe care nu trebuie să le ignori:

Să fii părinte e minunat, dar sigur nu e întotdeana uşor. E nevoie de mult timp şi effort pentru a te asigura că ai tăi copii sunt manieraţi, bine educaţi şi bine adaptaţi la viaţă în general. Iată câteva dintre problemele de comportament care îi supără pe mulţi părinţi şi care nu ar trebui să fie ignorate:

1. Păstrarea tăcerii în legătură cu faptele rele ale cuiva
Trebuie să-i explicit copilului diferența dintre a fi un pârâcios și a fi vigilent și cinstit. De asemenea, trebuie să-l asculți cu calm și să te abții de la a emite judecăți.

2. Rivalitatea între frați
Găsește rădăcina problemei și ai grijă să le interzici să își facă răni fizice. Ajută-ți copiii să simtă că formează o echipă și învață-i să-și resolve conflictele. Explică-le importanța respectului pentru sentimentele celuilalt.

3. Furtul
E foarte important să rămâi calm. Dacă fiul sau fiica ta a furat ceva pentru prima dată, află care au fost motivele și explică-i de ce e greșit să facă asta. Apoi spune-i să dea înapoi (sau să plătească pentru) ce a furat și să-i ceară scuze proprietarului. Dacă furturile continuă, caută ajutor psihologic profesionist.

4. Atitudine nerespectuoasă față de ceilați
Află ce cauzează acest comportament. Învață-i pe copii cum ar trebui să-și exprime emoțiile și dorințele. Trebuie să învețe să fie calmi și să asculte. Dacă tot sunt obraznici, mai ia-le din privilegii.

5. Nesinceritatea
Explică-i copilului importanța onestității și a încrederii pentru relațiile umane. Gândește-te la o pedeapsă potrivită pentru a-l învăța că nu e voie să mintă. Dacă necinstea devine un obicei, ar putea exista probleme mai grave care necesită ajutor specializată.

6. Smiorcăielile

Încearcă să-ți păstrezi o expresie neutră. Amintește-i copilului că ar trebui să vorbească pe un ton normal. Dacă acest comportament devine permanent, trebuie să vezi ce e în neregulă cu relația dintre voi.

7. Lipsa manierelor
Nu pune prea multă presiune pe copii să învețe cum să se poarte, ci mai degrabă amintește-le să fie atenți cu ceilalți oameni. E important ca adulții din familie să se comporte cum trebuie, deoarece copii repetă ce văd.

1 Comentariu

Lasă un răspuns