7 cauze frecvente ale divorțului

Potrivit celor mai recente statistici, aproximatv 53% dintre căsătoriile din America se încheie cu un divorț – sunt pe locul 10 în lume. Pe primul loc e Belgia, cu 71%. În spatle acestor cifre snt oameni care trec prin traume emoționale și suferă. Multe cupluri nu înțeleg complexitatea căsătoriei, iar „vedem pe parcurs” nu pare să fie o strategie prea bună pentru a ști ce să faci în fața provocărilor inevitabile și neașteptate. Deși răspunsurile la întrebarea de ce divorțează oamenii sunt foarte nuanțate, iată o listă de câteva comportamente care pot duce la despărțire:

1. Acuzațiile
A învinovăți fără dovezi sau întrebări e un „sărut al morții” sigur pentru o căsătorie. Acest comportament poate fi ușor corectat dacă întrebi în loc să afirmi ceva. Dacă anumite lucruri sunt inacceptabile, trebuie să aveți un dialog constructiv.

2. Dependențele
Mulți dintre cei care divorțează se despart de un partener care e dependent de alcool, droguri sau jocuri de noroc. Toate aceste probleme sunt tratabile cu ajutorul terapeuților, consilierilor sau al altor experți, dar numai atunci când dependenții vor cu adevărat să renunțe.

3. Înstrăinarea
Aceasta se manifestă într-o mulțime de feluri. Cel mai proeminent tip e refuzul de a înfrunta o problemă ignorându-ți partenerul sau îndepărtându-te de el. Înstrăinarea e și o formă de abandon. Rezolvarea problemelor este o parte absolut indispensabilă într-o relație.

4. Nevalidarea
Acesta e un mod de a-ți slăbi într-un fel partenerul, un fel de a-l transforma într-un obiect, diminuându-i umanitatea. Singura soluție e să îl vezi pe celălalt așa cum e – ca pe un om care poate greși, dar care merită totuși respect.

Citește și:   Cum să ai o relație fericită

5. Controlul și manipularea
Acestea sunt forme de abuz emoțional, pur și simplu. Manipulatorii rareori își schimbă comportamentul, care devine din ce în ce mai rău de-a lungul timpului.

6. Comunicarea ineficientă
Comunicarea bună e baza oricărei căsătorii serioase. Mulți experți afirmă că multe căsnicii ar fi fost salvate dacă soții ar fi învățat să vorbească unul cu celălalt.

7. Minciunile
Minciunile obișnuite deteriorează căsniciile, fie ele mărunte sau mai importante. Dacă ai mințit în legătură cu ceva, poartă-te ca un om mare și recunoaște.

Citește și care sunt greșelile pe care le fac cuplurile la începutul unei relații:

1. Te aștepți ca partenerul să se schimbe

Nimeni nu e perfect, iar a te aștepta ca partenerul tău să se schimbe conform preferințelor tale e primul pas spre o relație încordată. Acceptă-ți partenerul așa cum e, dacă nu au vreun obicei nesănătos de care ar trebui să scape.

2. Nu respectă diferențele dintre voi doi

Un om nu seamănă cu altul și e normal să fiți diferiți. E important să respectați aceste diferențe și să nu le lăsați să vă tragă relația în jos.

3. Permiteți unei a treia persoane să intervină

E greșit să lași părinții, socrii sau chiar prietenii să se bage în relația voastră. Nici nu știi dacă vă vor rezolva problemele sau dacă doar vă vor face altele noi.

Citește și:   Cum se îmbracă cu adevărat femeile în jurul lumii

4. Țineți ranchiună

Ranchiuna doar vă va înrăutăți relația. Uită și nu mai căra bagaj inutil.

5. Discutați / vă certați ca să câștigați

Oamenii se ceartă adesea ca să-și impună punctul de vedere. Discutați și vedeți cum puteți rezolva problema.

6. Nu-ți accepți greșelile

De multe ori, egoismul te împiedică să-ți recunoști greșelile. Nimeni nu a murit însă cerându-și scuze. Nu-ți lăsa egoismul să câștige în fața iubirii.

7. Lipsa comunicării

Comunicarea e cheia unei relații fericite. Dacă lăsați tăcerea să triumfe, relația va avea sigur de suferit.

8. Păreri diferite despre familie

E posibil ca unul să vrea copii mai repede decât celălalt. Nu grăbiți lucrurile și decideți de comun accord. Vă va influența viețile amândurora, până la urmă.

9. Nu vă faceți timp unul pentru celălalt

Relația ta e prioritară, așa că acordă-i în fiecare zi timpul de care are nevoie ca să crească și să înflorească.

10. Neglijezi nevoile fizice și emoționale ale partenerului

E important să înțelegi că în lumea de azi nimeni nu e de de înlocuit, iar dacă tu nu îi îndeplinești nevoile, atunci va căuta pe altcineva care să îl satisfacă, iar asta va distruge relația.

 

Citește și  8 semne că sunteți cuplul perfect

Te iubește partenerul tău? Se bazează pe tine? Sigur vă potriviți perfect? Dacă da, ai găsit persoana potrivită pentru tine. Dar relația perfectă nu există. Relația sănătoasă însă da – și e atunci când la bază stau încrederea, sinceritatea, sprijinul, respectul și înțelegerea reciprocă. În fiecare relație există lucruri sănătoase și mai puțin sănătoase.

Citește și:   6 lucruri pe care nu ar trebui să le faci unui bărbat

1. Sunteți optimiști

O atitudine pozitivă și câteva zâmbete sincere pe zi pot să vă facă relația mai sigură. Când un partener e optimist, sunt mai puține conflicte în relație.

2. Vorbiți puțin prin mesaje

Un studiu a arătat că bărbații care le scriu mai des femeilor cred că au relații de slabă calitate, dar asta e invers pentru femei.

3. Nu folosiți atât de mult rețelele de socializare

Oamenii care folosesc Facebook-ul mai mult de o dată pe zi au probleme în relație, care duc la înșelat, despărțire sau divorț.

4. Vă strângeți în brațe

Afecțiunea contribuie la păstrarea unei legături fizice și a intimității în cuplu.

5. Vă certați în loc să vă înghițiți sentimentele

Dacă învățață să vă ciorovăiți într-un mod sănătos, vă puteți exprima sentimentele mai ușor și puteți clarifica ce e de clarificat.

6. Faceți dragoste des

Dacă amândurora vă place sexul, asta vă va face pe amândoi mai fericiți. Trebuie însă să vreți să ajungeți în ipostaze intime atât de des.

7. Aveți pasiuni diferite

Dacă unul e avar și celălalt e risipitor, s-ar putea să fiți perfecți împreună.

8. Vă distrați bine

Când un cuplu râde împreună, înseamnă că sunteți făcuți unul pentru celălalt. Râsul vă poate apropia.

Lasă un răspuns

x
Dă-mi like ❤ :