Cum reușesc să fiu o femeie puternică și fericită

Cred că nu există apariție sau interviu în care să nu fiu întrebată cum de reușesc să mă împart între scenă, repetiții, proiecte și familie. Vă spun sincer că nu este deloc ușor. Poate din exterior, lucrurile arată mai simplu, arată că cei care apar la televizor au o viață ușoară și totul le vine frumos aranjat pe o tavă… În realitate, munca este de două ori mai mare. Nu e ușor să trăiești zilnic în lumina reflectoarelor, cu presiunea că trebuie să fii mereu perfect și fără de reproș. Sigur, este ceva ce îți asumi în momentul în care alegi calea showbiz-ului, însă la început nu îți dai prea bine seama ce presupune toată treaba aceasta și trebuie să înveți din mers, repede și fără greșeală, dacă se poate.

O femeie 360° este aceea care nu spune niciodată „nu” unei provocări, care nu se dă în lături de la nimic şi care munceşte pentru toate lucrurile pe care le are. Poate că la 5 ani nu ştiam prea bine ce înseamnă o femeie completă, însă ştiam cu siguranţă că trebuie să lupţi pentru ceea ce vrei, iar asta m-a împins să merg mai departe şi să sacrific multe lucruri pentru cariera de artist. Niciun lucru mare nu s-a construit într-o zi, iar o femeie completă trebuie să se dezvolte continuu, iar eu asta am încercat să fac , de când vindeam flori şi corcoduşe în faţa teatrului de vară, până la momentele în care uitam de când nu am mai dormit şi îmi trăgeam energia din muzică şi din dragostea publicului meu.

Citește și:   Ce surpriză m-a așteptat când am ajuns acasă

Mă simt completă atunci când cânt, atunci când sunt alături de fanii mei, atunci când vin acasă şi îmi pupăcesc soţul, iar el îmi spune că sunt frumoasă. Sunt completă atunci când o strâng în braţe pe Sofia şi când îl adorm pe Noah la pieptul meu. Sunt completă în momentele în care mă gândesc că, dacă m-ar vedea, părinţii mei ar fi mândri de mine. Mă simt completă atunci când mă plimb prin grădină şi mă bucur de faptul că mi-am putut crea un colţ de rai pentru mine şi cei pe care îi iubesc.

O femeie 360° este o femeie completă, iar o femeie completă este o femeie fericită. Eu sunt mai fericită astăzi decât eram ieri şi chiar mai fericită decât sunt astăzi voi fi mâine. O femeie 360 este aceea care nu spune niciodată „nu” unei provocări, care nu se dă în lături de la nimic şi care munceşte pentru toate lucrurile pe care le are.

Citește și:   Același iubit de peste 20 de ani - cum m-am cunoscut cu Lucian

Adevărul e că viața mea e ca a oricărei femei, soție și mămică. Singura diferență e că job-ul meu nu are program fix și că nu am un șef, ci mai mulți, pentru că tot ceea ce fac este în atenția publicului meu.

Nimeni nu este perfect, însă este normal ca fiecare să ne dorim să fim cât mai buni. Și cred că pentru a fi bun, a fi puternic, ai nevoie de lucruri și oameni care să nu te lase la greu. Poate nu tuturor le place muzica mea, însă eu mă străduiesc să-mi fac meseria cât mai bine. Poate nu tuturor le place familia mea, dar eu investesc dragoste și grijă în ea. Poate nu tuturor le place modul în care mă îmbrac, însă eu am grijă să arăt mereu bine, așa cum cred și simt eu. Așa înțeleg eu să fiu o femeie 360°. Mulțumesc Persil 360° Complete Clean pentru provocarea de a scrie acest text, pentru modul în care apreciezi și încurajezi femeile să aibă încredere în ele, să își facă timp pentru ele și pentru pasiunile lor și pentru modul în care le ajuți să nu-și bată capul cu spălatul hainelor.

Citește și:   8 imagini amuznte care arată cu adevărat cum e să fii femeie

Sunt curioasă ce vă face pe voi să vă simțiți împlinite și aștept poveștile voastre în comentarii!

#TimpPentruTine #Persil

Lasă un răspuns