Ce produse de curățenie folosesc de ani de zile

UPDATE: Câștigătorii concursului sunt:

Felicia Georgescu

Cristina Radu

Rena

Andreea Dumitru

Dana Bota

Aștept pe pagină un mesaj cu adresa completă și număr de telefon până pe 2 septembrie! Felicitări!

Când eram însărcinată cu Noah, v-am tot povestit în interviuri că pe lângă pofta mea de fructe și altele frecvente la o graviduță, dar și pe vremea în care o aveam pe Sofia în burtică, eu simțeam permanent nevoia unui miros: mirosul de curat. Așa că aproape în fiecare zi frecam cada și chiuveta cu Cif. Pur și simplu îmi plăcea la nebunie mirosul acela de perfect curat și v-am mai vorbit de produs, fără să mă feresc!

Nu țin minte exact când am descoperit produsele Cif, acum mulți ani, cert este că m-am îndrăgostit de miros de la prima utilizare. Pe parcursul anilor, le-am rămas fidelă, pentru că albesc perfect zonele cu pete și produsele au un miros perfect. De ani buni nu-mi lipsește din casă; chiar și în vacanțe îl iau! La început, îmi ziceau toți că sunt exagerată să-l iau cu mine peste tot, dar sunt pățită și am avut momente în care m-a ajutat mult să îl am în bagaj.

Citește și:   Primele 3 luni alături de Noah Andrei

Îmi amintesc că am plecat acum câțiva ani într-o vacanță în afara țării. Ne-am cazat la un hotel de 5 stele, așa că nu mă așteptam să găsesc ceva murdar, dar, ca o fată isteață ce sunt, îmi luasem la mine ceva de curățat. Sunt obsedată de curățenie, mai ales că pe atunci Sofia era foarte mică. Văzând mizeria care era pe acolo, i-am rugat pe cei din hotel să curețe. Vă spun sincer că după ce au curățat părea că făcuseră de mântuială. Deja mă simțeam eu prost de rușinea lor să le mai zic o dată. Nu am vrut să-mi stric vacanța din prima zi, așa că mi-am zis „Ia stai așa, că eu am Cif-ul în mașină; mă duc să-l iau”. Și așa mi-am început eu concediul făcând curățenie, dar măcar ne știam în siguranță. Cert este că eu sunt mai pretențioasă așa, mi s-a părut că nu era camera atât de curată pe cât ar fi trebuit și mi-am făcut curat singură-singurică. După ce am făcut curat m-am pus liniștită în pat.

Citește și:   Ce alimentație am avut în perioada sarcinii

Poate știți și voi, Cif Cream elimină până la 100% murdăria persistentă: chiar și grăsimea întărită, petele de cafea, urmele de săpun și pastă de dinți, vopseaua de păr, plastilina sau cariocile lavabile – sunt sigură că și alți părinți s-au confruntat cu ele. Pentru mine e cel mai bun pentru că îmi place la nebunie mirosul și curăță cam orice foarte, foarte bine! Noua formulă cu milioane de micro-cristale oferă aceleași rezultate strălucitoare ca până acum, cu mai puțin efort. În plus, îndepărtează mai ușor chiar și murdăria dificilă.

Iată că după ani buni în care le-am fost clientă fidelă, fac alături de Cif un concurs prin care vreau să vă premiez cu produsele mele preferate de curățenie! Tot ce trebuie să faceți e să-mi povestiți care e cea mai memorabilă boacănă casnică și cum ați rezolvat lucrurile. Chiar sunt curioasă dacă mai e cineva ca mine care pleacă cu produsele în vacanță sau are cine știe ce pățanie după care s-a pus pe curățenie!

Citește și:   Ce cred cu adevărat despre alăptat

Vă aștept comentariile până pe 31 august, iar la final voi alege 5 câștigători!

La final, vă las cu un filmuleț la care eu am râs în hohote!  Acum, nu știu pe cine a salvat Cif mai mult! Pe el sau pe ea? 😂

14 Comentarii

  • Cu produsele de curatenie inca nu am plecat in vacanta, insa cu sticla de alcool sanitar si sticla de dezinfectat sunt peste tot :))) Pana nu sterg eu sa fiu sigura..nu pot face nimic :)) Pupici

  • Cele mai mare boacane in casa le fac fetitele mele: scriu pe pereti, pe parchet, pe canapea. Cum rezolv? Cu o laveta si sapun sau detergent de vase.

  • Nu stiu daca e de ras sau de plans…da, am patit de 2-3 ori sa-mi fi dorit sa am la indemana un produs de curatenie (imediat dupa inspectarea camerei de hotel/pensiune), desi nu sunt o persoana extrem de pretentioasa. Acum doua zile am facut bulion si ketchup de casa…ei bine, am reusit sa umplu bucataria de picatele rosii (neatenta fiind, am pus ingredientele pentru ketchup intr-un vas mult prea mic…nu m-am gandit ca atunci cand va fierbe, va stropi). Am rezolvat repede problema, utilizand un produs adecvat murdariei.

  • Cea mai mare boacana a fost cand am incercat sa imi fac suvite roscate singura, acasa. Aveam vreo 17 ani si vroiam neaparat sa imi fac ceva nou la par. Suvitele de par mi-au iesit chiar dragute, insa chiuveta si cada dupa procesul de vopsire aratau fix ca dupa razboi. Simplu cu apa nu se stergeau deloc, erau pete rosiatice peste tot. Daca ma prindea mama, jar mancam! :)) Cif Cream m-a ajutat sa le scot, il folosesc atat si eu si mama de ani si ani de zile. Foarte bun, suntem multumite!

  • A fost odata CIF,ca de nu era el…
    Povestea suna cam asa…ne-am mutat acum ceva timp in Belgia.Procesul de cautare al unui apartament de inchiriat, decent si al carei chirii sa nu depaseaca 3 cifre a fost lung,obositor si plin de peripetii.
    Si cand in sfarsit ne-am asezat la casa noastra,pentru a sarbatori,am chemat niste prieteni la noi!
    Am luat cina si apoi am vrut sa ne rasfatam cu niste vin.Pentru ca doar ce nu mutasem,am sesizat ca ne lipsea chestia aia curly folosita pt a desface sticla!Exact!Tirbusonul!
    Asa ca am inceput sa improvizam,folosind tot felul de metode de desfacere a sticlei!Nu are rost sa le enumar.Un prieten mai curajos a reusit intr-un final sa o desfaca!Am vazut rosu in fata ochilor!Si nu doar la figurat,pentru ca riscam sa pierdem garantia pe care am platit-o la inceput cand ne-am mutat.Peretii de un alb imaculat pareau acum o pictura abstracta.
    Am fost inspirata ca luasem CIF-ul din Romania.Si uite asa am inceput noi toti sa curatam peretii,mai ceva ca Daniel-San din Karate Kid cand facea training!
    S-a intamplat un miracol!Peretii arata ca inainte!
    Un lucru e clar,nu am gasit ceva aici care sa poate inlocui CIF-ul.
    E multifunctional,chiar si tenesii au devenit ca noi multumita lui!
    So,thank you CIF for making our lives easier!

  • Produsele Cif ,mi se par cele mai eficiente in bucatarie,o patanie de-a mea,la aniversarea celei mici inainte ca invitatii sa apara am spus ca am timp 30 de minute sa fierb laptele de vacuta pe care il luam zilnic pentru copil ,zis si facut ,deja ma credeam Napoleon,aranjam platorile cu aperitiv,spalam vasem ,laptele fierbea de dadea in foc…da,da..chiar a dat in foc,noroc cu cif crema,in cateva secunde aragazul stralucea iar teama ca invitatii sa apara disparuse brusc..ufff ce usurare. .Cif este foarte bun si actioneaza rapid,de aceea am incredere sa-l folosesc in cele mai dificile momente. .

  • Daca nu ar fi Cif-ul cu ce as curata eu peretii pe care fiul meu scrie mereu? 😂 cif curata f bine. Cat despre plecatul in vacante…nu plec fara Igienol sau Sanytol de cand am copiii. Trebuie sa fiu sigura ca este totul f curat! Numai bine, Andreea!

  • Pe mine curatenia ma relaxeaza. Ma apuc sa lustruiesc prin casa de cate ori am nervi sau nu pot dormi.Ma linisteste enorm! 🤣 Peripeția asta mi se întâmpla în timpul sāptāmânii, cu vreo câteva minute înainte de a ieşi pe uşā, spre muncā. Nu sunt o personā matinala tocmai de aceea consider ca datul jos din pat nu e una si aceeasi cu trezitul. M-am spalat cu demachiant pe dinți, am calcat in bolul de apa al pisicii, am facut cafeaua si am uitat sa o beau etc…Cum va spuneam, eram pe picior de plecare spre munca…imi aduc aminte ca ma organizasem foarte prost in dimineata respectiva. M-am intors de la usa pentru ca uitasem sa iau un baton de cereale. Gustarelele le tin intr-un dulap suspendat. Ma uitam la o sticla de sos de rosii si ma intrebam ce cauta in dulapul acela. Nici nu mi-am dat seama cand am lovit sticla, dar in momentul in care am realizat ca va cadea in ciuda tuturor eforturilor pe care as fi putut sa le fac, am decis doar sa inchid ochii . A durat o fractiune de secunda. Deja imi imaginam cum voi merge la munca imbracata in suc de rosii. Deschid ochii dupa boom, imi fac o inspectie generala si ce sa vezi? Nu aveam nici cea mai mica pata de sos pe haine.Sa vezi si sa nu crezi,dar era adevarat.Ma uit de jur imprejur , bucataria curat curatica. Imi spun: „Mai omule,asa ceva e imposibil!”Si totusi sticla sparta era in fata mea!Studiez mai bine cazul.Sticla cazuse pe dop astfel incat ramasese cat se poate de intreaga dar fara fund. Cand ma uit pe tavan,raman masca:toata partea superioara a bucatariei era rosie inclusiv peretii. Bulionul sarise la trei metri inaltime! Imi venea sa plang nu alta.Am fost nevoita sa iau o decizie fulger. Raman acasa sa lustruiesc bucataria sau merg la munca si nu dorm noaptea. Am ales a doua varianta.Mi-am rugat sotul sa-mi aduca scara in casa si am plecat la serviciu. Dupa programul de munca am facut revelionul bulionului. Mai ceva ca un zugrav am lustruit pana la ultimele puteri.Pe la sfarsit, ma pufnea si rasul…ma intrebam daca nu cumva scapam mai ieftin cu o mana de var.Asta si pentru ca la la aproape un an de la patanie tot ma mai vezi stergand la cate-o pata de bulion prin bucatarie.🤣. Ce sa-ti faca un biet suc de rosii…

  • Hey!Cea mai si cea mai….a fost cand …era spre toamna..si vroiam sa fac ,,chipsuri”de genul acela ungurești,patratele..nu stiu cum sa le zic…toate pregatite…am pus tigaia cu ulei pe foc..si m am dus in camera cealalta .simțeam miros de ars…dar nu mi am dat seama pe moment..cand colo..eu am uitat uleiul pe foc si s a încins pana cand s a facut un mic incendiu in bucataria mea…!Era foc peste tot…hota arsa..tavanul la fel..mi a fost invatatura de minte..asta a fost prima..cu permisiunea ta ..inca o patanie..sa fiu scurtă…intr o zi vroiam sa dezghet (carnita de la borcan,sti tu..cu cârnați..unsoare ca la tara…doar era primita de acolo)dar de data asta era pusa intr o caserola fiind pusa in frigider ….si am luat o si am bagat in cuptorul cu microunde…atat a fost…s a topit tot..inclusiv caserola..!Cateodata se mai intampla…job..copii..sot…eu..casa…!Iti urez toate cele bune(am un baietel de varsta băiețelului tai..cu o sapt mai mic)!

  • P.s (Lucrurile le am rez..cu Domestos..cu detergent de vase si cu Cif pulverizator..dar cel mai mult cu zugravitul..)

  • Au fost multe boacăne de-a lungul anilor 😁urări chiuveta cu vopsea de ouă, apoi cu vopsea de păr, stropit pereții cu vin, s-a spart sticla de ulei și a curs pe.mobila de pe hol și pe parchet 🙈, a curs ulei de masina în portbagaj etc Toate le-am rezolvat cu CIF! Acum am o fetiță care a descoperit carocile însă intr-o zi o încurcat cariocile ei cu markerul negru, permanent și s-a gândit va ar fi frumos sa facă un desen pe cada și toaleta. Adevărul e ca pisica desenata pe toaleta și dinozaurii desenați pe cada, nu arătau chiar rău 😂 Cine m-a ajutat sa curat minunatele desene? CIF

  • Am facut si eu multe boacane,dar asta cred ca a fost cea mai tare.Am bagat o tava cu vinete la cuptor si am uitat de ele….s-au facut scrum…s-a ars tava,cuptorul de la aragaz….noroc cu CIF si PUR.

  • Acum ceva timp în urmă, eu personal aproape am reuşit să dau foc bucătăriei, am lăsat tigaia cu ulei la încins si am coborât la o vecină, apoi când m-am întors, nu ştiu ce se întâmplase cât am lipsit, dar cred că bubuise uleiul, că era împrăştiat peste tot. Cu Cif Spray Degresant am reuşit să o fac să strălucească din nou, cu toate că pe alocuri am stricat mobila.

Lasă un răspuns